Austriecii au furat Rusiei primul titlu european de juniori la sanie

lugeIeri, la Novouralsk, în Rusia, au debutat Campionatele Europene de sanie, pentru juniori sub 20 de ani. Competiţia se desfăşoară în îndepărtata Siberie, păe pistă naturală.

Întrecerile au avut parte de o surpriză chiar la start. Deşi în sesiunile de antrenament ruşii dominaseră, în coborârile oficiale, singurul dublo austriac care se înscrisese la competiţie, format din Christop Regensburger şi Dominik Holzknecht, a reuşit să cucerească medalia de aur.

Sănierii noştri nu participă la această competiţie, preferând să meargă în această perioadă la Igls, în Austria, unde se desfăşoară o etapă a Cupei Mondiale de juniori. În cadrul acestei competiţii, Cosmin Atodiresei şi Ştefan Musei, la dublu, au ocupat ultimul loc, al cincisprezecelea, iar la simplu am ocupat locurile 32, prin Angel Kozak şi locul 35, prin Remus Rusei.

Sănierii noştri seniori, prezenţi la Cupa Mondială de la Lake Placid, din Statele Unite ale Americii, se pregătesc să ia startul azi la ştafetă, probă care include acumularea manşelor de simplu masculin, simplu feminin şi dublo. Ultimele rezultate de la Lake Placid sunt următoarele.

La dublu s-au impus germanii Tobias Wendl-Tobias Arlt, cronometrați după două manșe în 1: 28,356, urmați de austriecii Peter Penz-Georg Fischler, 1: 28,387 și de italienii Christian Oberstolz-Patrick Gruber, 1: 28,557. Ceilalți medaliați mondilai, Toni Eggert-Sascha Beneken din Germania și frații austrieci Andreas și Wolfgang Linzer au încheiat pe 5, respectiv pe 12. Românii Paul Ifrim-Andrei Anghel au confirmat prezența pe a treia treaptă a podiumului Cupei Națiunilor,  clasându-se pe locul 13, la 1,799 secunde de învingători.

La feminin a câștigat Natalie Geisenberger, 1: 28,440, secondată de reprezentanta gazdelor, Julia Clukey, 1: 28,735 și de canadianca Alex Gough, 1: 28,748, aceasta din urmă reeditând performanța de la Mondiale.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *