Dario Cologna şi Marit Bjoergen campioni mondiali la schiatlon

7Astăzi, la Val di Fiemme, în Italia, în cadrum Campionatelor Mondiale de schi fond, s-au desfăşurat finalele probelor de schiatlon, la feminin şi masculin.

La feminin, norvegianca Marit Bjoergen este noua campioană mondială, ea obţinând al doilea titlu mondial al anului, după medalia de aur de la sprintul de 5 kilometri. Norvegianca a fost urmată în clasament de There Johaug şi de Heidi Meng, tot din Norvegia. Al patrulea loc a revenit Kristinei Steira, de asemenea, din Norvegia.

Reprezentanta noastră, Timeea Sara, s-a clasat pe locul al patrulea. Fetele au concurat pe distanţa de 15 kilometri, câte 7,5 în fiecare stil.

La masculin, elveţianul Dario Cologna a reuşit să câştige medalia de aur, urmat pe podium de Martin Sundby şi Sjur Roethe, din Norvegia, care azi a acumulat un total de 5 medalii la Val di Fiemme. Băieţii au avut un traseu de parcurs de 30 de kilometri.

Cea mai bună clasare pentru băieţii noştri a fost cea obţinută de Paul Pepene, locul 41. Viorel Pălici s-a clasat pe locul 73, iar Petrică Hogiu pe 78

Schiatlonul este o probă care combină cele două stiluri. Se începe în stilul clasic, până la jumătatea probei, după care, într-o zonă special amenajată, sportivii schimbă materialul de concurs şi continuă cursa în stilul liber.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *