Marion Roland, medalie de aur la coborârea mondială

marionrollandSchioarea Marion Rolland (foto), din Franţa, a obţinut în această după-amiază medalia de aur la Campionatele Mondiale de schi alpin, care se organizează la Schladming, în Austria.

Marion Rolland s-a simţit foarte bine pe o pistă “prietenă”, cea de la Schladming, unde anul trecut obţinuse două clasări pe podium la etape de Cupa Mondială.

Timpul învingătoarei, 1: 50,00, a plasat-o înaintea unei outsidere, italianca Nadia Fanchini, care a oprit cronometrele la 1: 50,16, dar  și a unei favorite, germanca Maria Hoefl-Riesch, 1: 50,70. Aceasta din urmă se află la a doua medalie obţinută la Schladming, după aurul de ieri, de la supercombinată.

Americancele Julia Mancuso și Stacey Cook au încheiat pe locurile 5, respectiv 6, iar slovena Tina Maze, campioana de la Super G, lidera detașată a Cupei Mondiale, doar a șaptea.

Pe locul 9 s-a clasat Elena Fanchini, sora Nadiei, care a devansat-o pe campioana precedentei ediții, austriaca Elisabeth Goergl cu trei zecimi. Cea mai bună poziție pentru țara gazdă a fost 8, ocupată de Andrea Fischbacher.
Este un fapt mai puţin întâlnit în competiţiile de o asemenea anvergură, ca două surori să obţină clasări între primele 10.
Mâine, 11 februarie, în program va fi proba masculină de supercombinată, cu coborârea la ora prânzului și slalomul în nocturnă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *