Untitled-2

Cum să ne păstrăm uscați indiferent de condiții

Untitled-2

Sezonul ploios este aici iar iarna este chiar după colț așa ca probabil deja te gândești să scoți din debara hainele impermeabile fiindcă știm că nu ești un fan al umbrelei mai ales când vine vorba de urcat pe munte. Fie ca mergem la alergare, o tură cu bicicleta sau o tură foto pentru a prinde cadrele acelea cu lumină bună, posibilitatea de a ne uda este din ce în ce mai crescută.

Pentru ca ne plac echipamentele pe care le avem și nu vom renunța la ele, folosirea tratamentelor de impermeabilizare sau de păstrare a impermeabilității sunt imperios necesare. Acestea își vor păstra proprietățile iar viața le va fi prelungită considerabil.

Ce detergent folosim pentru haine impermeabile?

Atunci când ne pregătim de acel powder day pe care l-am așteptat tot anul, ne vom confrunta și cu minusurile acestei ture. Frigul, înghețul și hainele ude. Folosirea tratamentelor de impermeabilizare îți vor fi de mare ajutor dacă nu vrei să te dai cu o geacă transformată într-o tablă care mai mult ține frigul decât căldura.

De asemenea, păstrarea unei temperaturi optime de cele mai multe ori este favorizata nu numai de geacă, cât și de mid-layer și first layer. Tratarea acestora cu grijă și folosind detergenții speciali pentru mid-layer și base layer îți pot transforma ziua dintr-un coșmar înghețat în cea mai buna experiență a sezonului. Un corp călduț și uscat este de zece ori mai puternic și mai pregătit pentru a rupe muntele decât unul înghețat care se chinuie să nu își dea shut-down.

[produse id=”69747,49515″]

Pentru protejarea echipamentelor noastre, trebuie să ținem minte că ele necesită un mod de spălare aparte care nu va ataca materialul și nici puful din interior.

[produse id=”25416″]

Primul lucru pe care îl vom lua în considerare este faptul că echipamentele impermeabile (geci, pantaloni de schi/snowboard) se vor spăla o singură dată la sfârșitul sezonului fiindcă acestea oricum își petrec cel mai mult timp în zăpadă. În cazul în care se murderesc sau pătează, zona murdară va fi spălată cu apă și un săpun ușor care nu va ataca materialul.

Detergentul pentru haine impermeabile este folosit fiindcă nu va afecta atât de tare tratamentul deja aplicat de producător. Cu toate acestea este recomandată reaplicarea unui tratament nou imediat ce hainele sunt uscate. Desigur, nu uitați niciodată să citiți instrucțiunile de pe etichetele din interior ale hainelor. Acestea vă pot scăpa de o mulțime de bătăi de cap și chiar de cheltuieli ulterioare dacă sunt respectate.

[produse id=”69777″]

Cum ne păstrăm hainele impermeabile?

Spray-urile pentru refacerea impermeabilității sunt de asemenea foarte utile pentru hainele care nu au mai fost purtate de mult timp sau au trecut prin condiții extreme. Dacă ai găsit geaca aceea din anii ’90 care ți se pare genială pentru o ieșire la munte, nu uita să îi aplici un tratament pentru a te asigura că aceasta nu va absorbi apa mai bine ca un prosop de baie!

Dacă hainele tale preferate sunt construite din materiale mai deosebite ca de exemplu Gore-Tex ai grijă să folosești produsul special destinat acestui tip de țesătură fiindcă există riscul de a deteriora membrana iar atunci nu vei mai avea decât o geacă simplă cu aspect de echipament montan.

Pentru că suntem la capitolul haine ude, probabil cel mai mare coșmar al fiecăruia dintre noi este o pereche de încălțări ude. Din fericire salvarea noastră se află tot în rândul produselor impermeabilizatoare care ne vor ajuta să ținem apa departe de picioarele noastre și să le păstrăm la temperatura potrivită.

Odată cu activitatea desfășurată pe dealuri și încălzirea picioarelor, un spray deodorant este mereu binevenit fie că mergem într-o tură de o zi și ne așteaptă cuminte la intrarea în casă fie că își așteaptă rândul în rucsac pentru când ne vom pune la culcare în cabană.

[produse id=”69789″]

Vezi oferta de produse pentru intretinere

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *