Serbările zăpezii în toate colţurile ţării

stock-photo-snow-seamless-background-pattern-for-continuous-replicate-45550075Acest week-end este unul destinat parcă în exclusivitate serbărilor dedicate zăpezii. În mai multe locaţii din ţară vor fi organizate manifestări recreative şi sportive, întru bucuria prezenţei zăpezii pe pârtii şi în staţiunile montane.

La Borşa, în judeţul Maramureş, organizatorii au chemat trupe de muzocă uşoară, iar în timpul week-end-ului vor fi organizate discoteci pe zăpadă sau întreceri sportive de schi şi sanie, deschise pentru orice amator.

O manifestare asemănătoare se petrece şi la Arieşeni, în judeţul Alba, acolo unde vom asista la un inedit concurs de alunecare pe obiecte neconvenţionale. Fiecare participant se va prezenta la coborâre cu ceea ce consideră cu i-ar asigura succesul şi distracţia în egală măsură. Sunt admise folii, celofane, ligheane etc. Vom mai avea torţe pe zăpadă la Arieşeni, discoteci, trasul frânghiei şi concursurile pentru amatori.

La Vatra Dornei, o locaţie extrem de potrivită pentru serbările zăpezii, atracţia principală va fi “Zorbie”, o minge gonflabilă de care iubitorii senzaţiilor tari se pot lega şi se pot da la vale, pe zăpadă. La Vatra Dornei există cinci pârtii, dotate cu instalaţii de nocturnă, teleschi şi alte facilităţi. Acestea au grade de dificultate diferite, aşa că oricine se poate simţi bine în compania zăpezii şi a sporturilor de iarnă, indiferent de cât de acomodat este cu echipamentele specifice.

Distracţie plăcută!

Staţiunea Borşa

statiunea borsaBorşa este situată în sudul Maramureşului istoric şi este numită şi ‘Perla Transilvaniei’. La baza masivului Rodna, Borşa este locul ideal de petrecere a vacanţelor. Localitatea este una din cele mai întinse din ţară, măsurând 52km de la Valea Hotarului şi până la Gura Tiboului.

Staţiunea Borşa dispune de pârtii de schi importante, pe o diferenţă de nivel de 1000 m şi de trasee mari puse la dispoziţia schiorilor (între 4 şi 6 km). De asemenea, pentru orice iubitor al sporturilor de iarnă şi al senzaţiilor extreme, Borşa este unul din cele mai potrivite locuri din România, dispunând de două trambuline pentru sărituri de 80 m care sunt numai pentru rideri. De luat în calcul este faptul că Borşa se mândreşte cu cea mai înaltă trambulina naturală din Europa (113 m).

Majoritatea pârtiilor din Borşa au o dificultate medie, doar o singură pârtie, pârtia Brădet, este destinată schiorilor cu o pregatire mai avansată. Pârtia principală este pârtia Olimpic, cu o lungime de 2980 m, diferenţă de nivel de 497 m, beneficiind de transport pe cablu. Telegondola funcţionează şi pe timpul nopţii. De asemenea, sunt disponibile pentru închriere  schiuri, clăpari, snowboarduri şi schi-boburi, pe tot parcursul sezonului.

Borşa este foarte solicitată prin prisma condiţiilor naturale oferite. În peisajul Borşei, regăsim biserici ce datează de pe vremea regelui Ludovic, cu structuri impresionante. De asemenea, rezervaţia naturală Pietrosul Rodnei reprezintă un punct de reper pentru cei ce vin să viziteze această staţiune. Complexul turistic include hoteluri, cabane, restaurante şi centre de informare turistică.