Austria campioană mondială pe echipe

austriaAstăzi, la Schladming, în Austria, a avut loc spectaculoasa probă pe echipe, la care au luat parte 15 selecţionate naţionale.

Gazdele s-au impus categoric, reuşind victorii concludente atât în semifinale, 4-0 cu Germania, precum şi în finala cu Suedia, 4-0. Austria i-a avut în componenţă pe Nicole Hosp, Marcel Hirscher, Michaela Kirchgasser și Philipp Schoerghofer.

Medalia de bronz a revenit Germaniei, care s-a impus  în faţa Canadei, la foarte mică diferenţă, practic pe ultimii metri ai curselor. Scorul final a fost 2-2, iar la timpii cumulaţi, nemţii au fost mai buni cu o sutime decât canadienii.

Proba pe echipe implică patru slalomuri paralele, doi schiori şi două schioare alcătuind echipa unei ţări.

Pârtia pentru proba pe echipe a fost amenajată pe coastele muntelui Planai şi a avut o lungime de 260 de metri, cu start de la cota 838 de metri altitudine şi sosire la 745.

Înclinaţia pantei a fost de 46%, iar diferenţa de nivel de 93 de metri.

Proba pe echipe a apărut în programul Campionatelor Mondiale în anul 2005, la Bormio, în Italia. De atunci a lipsit o singură dată, în 2009, când la Val D”Isere, în Franţa, vremea nefavorabilă i-a forţat pe organizatori să decidă anularea acesteia.