După modernizarea masivă a infrastructurii specifice sporturilor de iarnă, România va intra în circuitul Cupelor Mondiale de profil, anunţă www.sportrevolution.ro, în exclusivitate.
Astfel, Federaţia Internaţională de Schi (FIS), deja a programat un week-end de sărituri cu schiurile pentru perioada de după Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014, la Râşnov, pe noua trambulină construită.
De asemenea, pista de biatlon de la Fundata, una dintre cele mai moderne din Europa, are mari şanse ca în iarna lui 2014, după Jocurile Olimpice de la Soci, să găzduiască o etapă de Cupa Mondială, ceea ce ar asigura maximum de vizibilitate României.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, se declară optimist în această privinţă: “Federaţiile internaţionale au tot interesul să găsească noi locaţii, aşa că e o excelentă oportunitate pentru noi. Mai mult ca sigur vom atrage şi etape de Cupa Mondială la snowboard şi, de ce nu, chiar dacă este mai greu, la schi alpin. Deocamdată ne bucurăm enorm că săriturile cu schiurile sunt deja în circuitul mondial post-olimpic, iar biatlonul mai aşteaptă doar îndeplinirea formalităţilor”.
Aceste veşti ne bucură, pentru că astfel de evenimente reprezintă o publicitate foarte oportună pentru România şi pentru sporturile de iarnă din ţara noastră, pe nedrept lăsate atâta timp într-un con de umbră.
Federaţia Română de Schi şi Biatlon a anunţat, printr-un comunicat oficial, datele de desfăşurare pentru Campionatele Naţionale de snowboard.
Astfel, în perioada 11-12 februarie, seniorii şi juniorii vor lupta pentru titlurile naţionale, după următorul program:
Luni 11.02.2013 – Antrenamentul Oficial
Marţi 12.02.2013 – Boardercross Sen/Jun M+F
Ce este curios, Federaţia Română de Schi şi Biatlon nu a informat locaţia unde vor avea loc aceste întreceri. De asemenea, faptul că respectivele concursuri sunt programate în zile lucrătoare, luni şi marţi, limitează accesul publicului.
În orice caz, opinia publică aşteaptă completări la comunicatul oficial, pentru a şti cu precizie locul de desfăşurare al Campionatelor Naţionale de snowboard.
În lume, snowboardul este una dintre cele mai practicate discipline sportive de iarnă, în timp ce în România, deocamdată, nu se bucură de aceeaşi popularitate.
Deși temperatura de afară ne face să credem că ar fi mai degraba un început de toamnă decât un început de iarnă, administratorii unor pârtii din România sunt hotărâți să forțeze începutul sezonului.
Astfel, tunurile de zăpadă au fost pornite în acest sfârșit de săptămână în Poiana Brașov, Predeal, Azuga și Bușteni, pe Valea Prahovei dar și în Cavnic.
Prognozele meteo pentru săptămâna care vine ne dau câteva speranțe pentru weekendul viitor. Începutul următor de săptămână va continua să fie cald, cu temperaturi între 5-15 grade în timpul zilei, dar spre sfârșitul săptămânii vremea se va răci, temperaturile vor scădea sub zero grade în timpul nopții, iar la munte vor fi precipitații mixte.
Temperaturile scăzute pentru sfârșitul săptămânii viitoare vor permite măcar funcționarea tunurilor de zăpadă artificială, deci vești bune mărcar pentru cei începători dintre noi. Eu voi lăsa schiurile acasă și voi trece din nou la grupa începători, de această data pe placa de snowboard. Urați-mi succes!
Primăvara nu-i ca iarna. E mai bine! În această primăvară evenimentele de zăpadă se țin lanț. În weekend dăm strigarea la Straja, unde echipa Jap Jap si al lor snowpark vor fi gazdele concursului Trick me out!
Pe 26 martie, echipa Jap Jap te invita la un Jam Session unde un trick bine executat este recompensat pe loc!
Open session, ski & snowboard.
Premii: 3000 ron cash + alte premii surpriza
Incepand cu orele 12.00 pm, te asteptam la Jap Jap Burn Snowpark sa ne arati cu ce trick-uri te-ai pregatit!
Pentru toti concurentii, recomandam folosirea echipamentului de protectie!
Te invitam pe urma la un After Party @ Club Montana, cu muzica buna, atmosfera prietenoasa si multa distractie.
Intrare: 5 ron
Pentru atmosfera, animatie si voie buna, ii avem invitati pe: Rapala / Mofo / Djubei / Phla / Lemurian / Jigga / Flowerstepper
A fost și Ride, Die or Party, a fost distracția pe măsură și a fost dat la greu. Dat la greu în parcul fix de lângă cabana Miorița, cum a fost stabilit! Evenimentul a ieșit foarte mișto, bine luminat de soarele de weekendul trecut și încălzit de cele 15 grade de afară.
Așa cum s-a anunțat, concursul a venit cu o inovație pe scena formatelor de concursuri pe zăpadă. Mai exact 5 schiori au ieșit la agățat boarderi (unu de căciulă!) pentru a se împrietenii (conform binecunoscutei zicale: schierii iubește boarderii!). Acestor 5 perechi li s-au alăturat alte 2 cupluri formate ad-hoc, după același principiu: un schior și un boarder. Astfel s-a format lista participanților:
five-O (Brocoli/Vladi)
Shakalii (Ghitzuca/Tudorel)
Old School Burners (Gavo/Bobo)
Newschoolers (Stefan/Plopu)
Poienarii (Gino/Alifie)
Young Blood (Tata Extrem/Flo/Vlad)
Power PuffGirls (Sonja/Rox)
Acești bravi eroi contemporani s-au duelat în țevi și cutii și trickuri pân` la genunchi, apoi pân` la brâu, apoi pân la gât, până când doar o singură echipă a mai rămas. Și acea echipă a luat numele de echipa câștigătoare.
Pentru că organizatorii sunt oameni de treabă, au mai premiat și pe alții în afară de echipa câștigătoare, și anume:
Rezultate
Shakalii (Ghitzuca aka Gheorghe Avram + Tudorel Cristea) aka echipa câștigătoare
DIY – Do It Yourself, concept avand la bază un principiu simplu: de ce să angajezi pe altcineva pentru a face ceva pentru tine când îl poți face singur și te poți distra în același timp?. Exact ultima parte, cea legată de distracție, o va scoate în evidență evenimentul DIY Shot’n’Ride by Nokia N8, care se va desfășura la Sinaia în perioada 16-20 martie 2011, când 10 rideri de top se vor da, se vor filma și ne vor distra. Noi vom fi acolo în calitate de parteneri media și de susținători înfocați ai sporturilor atât de dragi nouă, schiul și snowboardul. Iată și cuvintele organizatorilor:
În perioada 16-20 Martie 2011 se va desfășura în zona stațiunii Sinaia un eveniment in premieră pe scena locală a sporturilor de iarnă: zece rideri de top (schiori si snowboarderi), împărțiți în echipe de câte doi, vor avea la dispoziție smartphone-uri Nokia N8 pentru a filma scene de acțiune atât în backountry cât și in snowpark-urile de pe domeniul schiabil Sinaia (Valea Dorului și Cabana Miorița).
La finalul perioadei de camp, echipele vor preda un material video filmat și montat în întregime prin forțe proprii, material care va fi postat pe pagina de Facebook Nokia România și jurizat atât de public cât și de un juriu desemnat de organizator*. Premiul cel mare constă în două telefoane Nokia N8.
Iată punctele cheie ale unui „Do It Yourself” în adevaratul sens al cuvântului:
16-19 Martie
ride & shoot sessions
Sambata, 19 Martie
Jib Demo Session
Party by partipipal.ro & Fane-Platane
Duminica, 20 Martie
Edit final si predarea materialului video
21-30 Martie
perioada de votare pe pagina Facebook Nokia România
Avem deci primul si unicul eveniment din Romania in care riderii, ei inșiși, produc de la A la Z un material video. Mai mult decât atât, scenele de acțiune vor fi filmate in premieră cu un smartphone.
* cei trei finaliști vor fi desemnați de voturile publicului iar clasamentul final va fi stabilit de juriu. Regulamentul complet va fi dat publicității înainte de începerea evenimentului.
Weekendul următor, suus de tot, la Cabana Miorița, cota 2000, Sinaia, un nou concept de concurs va ateriza pe meleaguri mioritice: Ride, die or party. Mergem si noi să ne dăm și să ne distrăm la ceea ce se anunță a fi cea mai la înălțime petrecere din România. Iată și mesajul organizatorilor:
În sezonul 2010-2011 scena locală a sporturior de iarnă s-a imbogățit cu o pleiadă de noi și frumoase evenimente, echipe pro, jibpark-uri și alte lucruri folositoare nouă, oamenilor de zăpadă.
Pentru a pastra ordinea firească a lucrurilor, anunțăm pentru weekendul 12-13 martie2011 un eveniment special dedicat skierilor și prietenilor lor snowboarderi. Vom avea deci sub egida „skierii iubește borderii” o acțiune cu următorul desfășurător:
Sâmbătă 12 Martie, ora 20:
Night Session cu premii surpriză oferite de Funride, Armada si Bern
Party marca partipipal.ro (cu Fane Platane, evident)
Duminica 13 Martie, ora 10:30 – Main event, concurs „Ride to Stay Alive”
Au fost nominalizați cinci schiori de top pentru a-și forma fiecare o echipă impreună cu un fellowsnowboarder.
Alte două echipe vor fi formate ad-hoc pe același frumos principiu.
Cele șapte echipe vor avea de indeplinit diverse „provocări” pe terenul invecinat cabanei Miorița (seturi de trickuri*, sărituri, etc).
Conceptul este de tip „Obligata” (știti voi, jocul din copilărie). La un număr de cinci greșeli, echipa respectivă este eliminată.
Ultimii rămasi, iau potul cel mare
Premiile totale sunt in valoare de 1200 euro (800 euro cash, 400 euro produse)
Avem deci cam primul si unicul eveniment din sezonul în curs în care practicanții de freeski si snowborderii concurează împreună, sunt prieteni, se iubesc. Vă așteptăm pe toți cei pasionați de zăpadă, aer curat și energii pozitive in weekendul 12-13 martie la Cabana Miorița, cota 2000, Sinaia.
Partener principal al evenimentului: Primaria Sinaia
Parteneri: Armada, Bern, FunRide, Wintermag.ro
Parteneri media: derdelus.ro, fresh-meat.ro, shred.ro, skivirus.com
Wintermag are onoarea să vă invite la cel mai tare concurs de jibbing uban din România în calitate de partener media al evenimentului! Susţinem toate mişcările de acest gen şi suntem alăuri de băieţii de la five-O care au muncit mult pentru ca acest eveniment sa aibă loc.
Pe 26 februarie clubul sportiv five-O îşi scoate cele mai faine jucării din tolbă şi îi cheamă pe toţi copiii la joacă în ospitalierul oraş Baia Mare pentru “Burn The Streets”, cel mai provocator concurs de snowboarding şi freeskiing de până acum. Date exacte: un parcurs de jibbing complex şi progresiv în buricul târgului, un buget sănătos şi, evident, cei mai buni rideri de pe zonă, pregătiţi să ia cu asalt elementele.
Burn The Streets este prima iniţiativă a clubului five-O în spaţiul urban, dar în acelaşi timp una îndelung aşteptata şi plănuită pe-ndelete. Locul de desfăşurare al evenimentului este Platoul Bucuresti din centrul oraşului, amplasament ce garantează un public numeros şi o expunere excelentă.
Parcursul conceput special pentru jibbing este cel mai polivalent şi mai îndrăzneţ pe care l-a vazut scenă românească până acum şi teleportează evenimentul într-o clasă aparte. Structura este un conglomerat de lemn şi metal care va fi acoperită cu mai bine de 200 de metri cubi de zăpadă sosită direct din creierii munţilor şi care va fi întreţinută întru perfecţiune de shaperii experimentaţi din brigada five-O. Obstacolele de jibbing sunt proiectate pentru a fi replicile exacte ale corespondentelor lor din perimetrul urban, de la formă până la culoare, astfel încât aroma unică a strazii să rămână nealterată.
10 snowboarderi din afara ţării şi 5 din România, cu toţii rideri de notorietate, vor fi oaspeţii oficiali ai evenimentului şi vor fi precalificaţi direct în finală. Alte 5 locuri în finală vor fi oferite celorlalţi snowboarderi prezenţi la faţa locului. Aceştia îşi pot câştiga locul în finală dovedindu-şi abilităţile în cadrul unui jam-session de calificare. Finalele se desfăşoară într-un sistem cu două runde: în prima riderii au la dispoziţie 5 încercări într-o ordine predeterminată, în timp ce a doua este un jam-session la liber. Concursul de freeskiing are un format open.
Programul concursului:
10:00 – deschiderea evenimentului/antrenamente
16:00 – jam-session de calificări
17:00 – concurs de freeskiing în sistem de jam-session
18:00 – antrenamente pentru finalişti
19:00 – finala (runda 1) – 5 trick-uri/rider
20:00 – finala (runda 2) – jam-session
22:00 – afterparty
00:00 – ceremonie de premiere
00:15 – petrecerea continuă!
Un aspect deosebit din cadrul Burn The Streets este competiţia foto/video ca parte integrantă a evenimentului. Pe lângă fotografii şi cameramanii oficiali, Burn The Streets oferă 10 acreditări foto şi încă 5 pentru echipele de filmare înscrise, toate cu acces complet la parcursul competiţional. Fotografii au la dispoziţie o săptămână pentru a livra organizatorilor un pachet cu minim 10 fotografii realizate în cadrul evenimentului, iar echipele de filmare au timp o lună după eveniment pentru montajele lor tematice. Tot materialul foto/video va fi postat online şi va fi jurizat transparent, într-o permanentă comunicare cu publicul.
Fiind un concurs de nivel european, menit să atragă riderii de top, bugetul de premiere al Burn The Streets este pe măsura pretenţiilor. Locul întâi la snowboarding va primi 1000 EUR cash, iar ceilalţi doi ocupanţi ai podiumului, cel mai bun freeskier, cel mai iscusit fotograf si echipa de filmare cu cel mai bun montaj vor câştiga şi ei premii consistente.
Petrecerile de final memorabile care ţin până în zori sunt semnătura oficială a five-O şi cireaşa de pe tort. Afterparty-ul cuprinde ceremonia de premiere, plasată intenţionat pentru a menţine suspansul şi pentru a potenţa satisfacţia celor prezenţi. Pentru cei mai mulţi participanţi, petrecerea este aproape la fel de importantă ca şi evenimentul în sine, 500 de oameni bine dispuşi fiind un număr obişnuit după standardele five-O.
Burn The Streets este un eveniment organizat de five-O in parteneriat cu Consiliul Local si Primaria Baia Mare, cu sprijinul Burn, Hotel Rivulus, Blue Tomato, Loading Media si SuperSki Cavnic.
Nu uitaţi: Baia Mare + Jibbing = Love!
Vezi cum a decrus ultima ediţie a concursului de jibiing organizat de five-O in 2010:
Continuăm să vă oferim câte o categorie de produse la prețuri reduse cu ochelarii de schi și snowboard Demon și Smith. Atât Demon cât și Smith sunt producători de renume mondial, cu produse ce înglobează ultimele tehnologii în materie: lentile anti-aburire, . Personal, suntem foarte mari fani ai ochelarilor Demon, care prezintă ca accesorii încă o lentila de rezervă și protecție detașabilă pentru nas, foarte folositoare când rulezi cu peste-o sută la ora pe pârtie.
Oferta noastră este limitată până la sfarșitul acestei săptămâni, așa că grăbiți-vă să comandați perechea favorită. Stocul este limitat.
Importanta ochelarilor pe partie indiferent daca esti schior sau snowboarder nu trebuie deloc neglijata. Ei sunt o parte foarte importanta din echipament si iti ofera o serie de protectii.
In primul rand daca esti la inaltimi mari razele soarelui sunt foarte puternice si in combinatie cu reflexia acestora din zapada iti pot afecta ochii, in special razele ultraviolete. Poate ca pe moment nu vei realiza asta dar cu siguranta vei observa ca ochii tai sunt din ce in ce mai inchisi atunci cand esti pe partie datorita luminii si a reflectiilor, deci exact ca ochelarii obisnuiti de soare, acestia iti relaxeaza si iti protejeaza ochii.
Partia s-ar putea sa te surprinda cu o ninsoare puternica sau chiar un viscol puternic. Fara ochelari o sa cam stai la un vin fiert cu prietenii carora nu prea le place zapada caci pe partie nu o sa poti sa faci nimica. Ochelarii te protejeaza de vant, zapada si bucatele de gheata care iti pot intra in ochi,. O viteza ridicata iti forteaza foarte mult ochii si nu o sa poti vedea foarte mult din cauza asta. Chiar si tunurile de zapada devin un cosmar atunci cand treci pe langa ele fara ochelari.
Ochelarii te ajuta si atunci cand mergi sa zicem prin padure sau locuri cu o vegetatie mai deasa deoarece esti protejat de crengute care ar putea sa te loveasca peste ochi si care pot deveni problematice.
Acum se gasesc tot felul de ochelari cu caracteristici diferite, incat alegerea unei perechi devine foarte grea, insa unele caracteristici sunt esentiale.
4 caracteristici ale unei perechi bune de ochelari
1. Protectia solara
Lentila trebuie sa aiba o protectie impotriva razelor ultraviolete si a altor tipuri de radiatii solare, cat si o lentila de o culoare potrivita pentru mediul in care te dai. De exemplu daca este o partie foarte luminoasa si soare afara este bine sa ai o lentila inchisa la culoare, daca este o vreme inchisa sau inorat afara aunci e bine sa ai o lentila mai deschisa la culoare, o lentila de culoare gri poate reda cel mai natural culorile din jur si perceptia zapezii. Exista ochelari cu lentile interschimbabile pentru a acoperii mai multe conditii ambientale.
2. Anti-fog
Problema cu orice fel de ochelari este ca se aburesc, chiar daca sunt de soare sau de vedere, la fel sunt si ochelarii de schi sau snowboard, si o perche care nu are o protectie impotriva aburirii practic sunt aproape inutili pentru ca nu o sa poti sa vezi nimic cu ei. Sistemul anti-fog este obtinut la ochelarii care au lentila tratata special si un sistem de aerisire bine facut in interior, ei avand o serie de gaurele care asigura dezaburirea ochelarilor. Un alt factor important il constituie lentila dubla care face protectia anti-fog sa fie si mai eficienta.
3. Cureaua
Exista ochelari care au cureaua reglabila pentru a putea fi pusi peste casca de protectie. E foarte important ca ochelarii sa se aseze comod pe casca si ochi pentru a nu te incomoda pe partie. Unii prea scurti o sa-ti preseze ochii fiind foarte inconfortabili. Unii prea largi iti vor cadea pe nas si iti vor limita campul vizual.
4. Stratul de spuma
Fiecare pereche de ochelari are un strat de burete sau spuma care se muleaza pe fata pentru o fixare cat mai confortabila. E important sa nu ai locuri goale sau puncte care sa-ti preseze fata si care o sa-ti lase urme seara dupa o zi intreaga de purtat. O pereche buna de ochelari sunt conceputi special sa fie cat mai bine configurati pe fata.
Acestea sunt caracteristicile cele mai importante pe care ar trebui sa le aiba o pereche de ochelari. Pe langa ele mai sunt multe altele cum ar fi: wide lens cu vedere periferica ridicata, ochelari care pot fi purtati peste ochelarii de vedere, ochelari care au un ventilator mic cu baterii pentru aerisire maxima, ochelari cu camera video atasata etc. Pana si culorile ochelarilor pot fi asortate de preferinta cu nuanta castii de protectie.
Daca te-ai hotarat sa-ti iei ochelari atunci recomandarea nostra este o pereche de ochelari DEMON care are toate caractersticile discutate mai sus si care pentru a-ti usura decizia i-am pus la reducere.