Cele mai folosite echipamente de protectie pe partie

Echipamentele de protectie sunt in general trecute cu vederea, cel putin incepatorii care sunt initial cei mai expusi riscului de accidente le ignora si datorita lipsei de cunostinte in domeniu si datorita bugetului restrans pe care il acorda spoturilor de iarna. Protectiile nu ar trebui sa lipseasca din garderoba standard a unui skior sau snowboarder. Ele nu te ajuta cu nimica daca sunt uitate intr-un dulap acasa din comoditate ci trebuie purtate pe partie. Chiar daca esti la un nivel superior si accidentele sunt aproape inexistente, este de ajuns unul ca sa regreti cu durere lipsa acestora. O parte din ele au mai fost discutate pe blog, cum ar fi casca de protectie si pantalonii de protectie. Alte echipamente sunt:

Face Mask– este o masca de protectie din materiale rezistente la frig si care au posibilitatea sa respire, de obicei sub forma unei cagule sau masca de fata care acopera de la gat pana la nivelul nasului. Rolul ei este de a proteja de frig sau ger excesiv respiratia, si protejarea de rafale de zapada sau vant puternic care impiedica o respiratie relaxata si poate cauza iritatii pe fata, sau inghetul firelor de par.

 

 

Protectiile pentru coate, genunchi sau maini– acestea protejeaza de impacturile violente la nivelul tibiei sau genunchiului care fara protectie pot avea repercursiuni de durata. Cele de coate protejeaza bratele de cazaturi sau rostogoliri pe suprafete de gheata sau stanca, sau orice fel de suprafata dura pe care poti ajunge accidental. Cele de maini sau mansoane protejeaza incheietura mainii de luxatii sau alte complicatii. Instinctiv ai tendinta sa amortizezi o cazatura cu mainile ceea ce nu este deloc indicat, cea mai buna solutie fiind o rosogolire care absoarbe inertia cazaturii cu toata suprafata corpului.Toate acestea au rolul de a proteja la contactul cu suprafete rigide.

Protectia pentru coloana si spate– este de obicei sub forma de vesta si are o serie de segmente special concepute pentru a proteja coloana vertebrala de eventuale lovituri sau cazaturi periculoase. Pe langa asta mai au tot felul de paduri din spuma sau alte materiale care protejeaza zona coastelor si a pieptului, cu diferente de la model la model.Aceasta este cel mai recomandat accesoriu dupa casca de protectie deoarece, dupa loviturile la cap, cele mai periculoase accidente sunt cele care au loc la nivelul coloanei.

 

 

Protectiile trebuie incluse in garderoba fiecarui iubitor de sporturi de iarna deoarece accidentele sunt o realitate si ideea ca “lasa ca nu mi se intampla mie” nu functioneaza de fiecare data, asa ca mai bine sa fi in siguranta decat sa iti para rau dupa ca nu ai mai dat sa zicem 80 de lei pe o protectie de coloana. A doua caracteristica dezvoltata de producatorii de protectii dupa siguranta este comoditatea, cele mai recente modele fiind foarte usoare si si din materiale care se muleaza pe corp pentru a nu te incomoda in nici un fel. Protectiile iti vor oferi un avantaj psihologic deoarece vei avea mai mult curaj sa faci trick-uri mai complicate fara sa mai ai frica unei cazaturi dureroase, insa nu trebuie sa facem din asta un sport extrem doar pentru ca avem protectii. Tehnica buna, atentia si conditiia fizica raman cele mai bune protectii, aceste accesorii fiind o bariera in plus in fata unui accident dar  nu ofera o garantie ca nu vei patii nimic, 99% din cazuri vei fi ok dar intotdeauna mai exista acel 1% care face din sporturile de iarna un lucru periculos.
http://www.youtube.com/watch?v=HjRjFWx1N8Q

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *